Alexandru Găvan: „Folosirea oxigenului suplimentar în alpinismul de performanță înseamnă doping”

Alexandru Găvan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alpinistul Alexandru Găvan a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu folosește oxigen suplimentar în ascensiunile sale pe munte, deoarece utilizarea lui ar echivala cu dopajul, el precizând că peste 95 la sută dintre cățărători apelează la această soluție.

Nu folosesc oxigen suplimentar pentru că în alpinismul de performanță înseamnă doping, înseamnă să trișez. Echivalează, dacă vreți, cu ce a făcut Lance Armstrong în Turul Franței cu EPO. Folosirea oxigenului suplimentar aduce un vârf de peste 8.000 de metri, sub 7.000 de metri, adică sub «zona morții». Am o butelie de oxigen pe care o țin pentru urgențe. Acea butelie o țin în tabăra de bază. Dacă m-aș afla într-o situație critică, aș folosi oxigenul, dar după aceea aș coborî, pentru că nu pot să mai vin în țară și să spun că am mers până în vârf cu oxigen„, a spus Găvan.

Alexandru Găvan a afirmat că nu poate escalada un vârf alături de o persoană care folosește oxigen, deoarece aceasta ar merge mult mai repede decât el. „Nu poți să mergi cu cineva care folosește oxigen, pentru că ăla este un tren, iar tu ești un melc. Peste 95 la sută dintre urcări se fac cu oxigen„, a completat Găvan.

El a precizat că aclimatizarea pentru un vârf de peste 8.000 de metri durează aproximativ o lună. „Aclimatizarea durează aproximativ o lună, iar în această perioadă este foarte mult de muncă. Plănuisem să amenajăm patru tabere intermediare, dar până la urmă am făcut doar trei, la 5.600, 6.000 și 7.000 de metri. La peste 7.000-7.500 de metri, corpul uman nu se mai poate aclimatiza și ușor, ușor moare. Am ales ultima tabără la 7.000 de metri ca să fim la limita așa-numitei «zone a morții»„, a explicat Găvan.

Costurile unei expediții variază între 10.000 și 50.000 de euro, de cele mai multe ori spre limita maximă, a explicat Găvan, în timp ce echipamentul necesar pentru două luni poate ajunge și la 1,2 tone. „Doar să ajungi în tabăra de bază este o expediție în sine. Gândiți-vă că pe Shishampangma, echipamentul meu, al coechipierului meu, al bucătarului și al ajutorului de bucătar pentru două luni a cântărit peste 1,2 tone. Pentru transportul echipamentului apelezi la localnici, care te ajută venind cu animalele din zonele respective, cai, iaci sau cămile„, a subliniat Găvan.

Alexandru Găvan a atins, până în prezent, șase dintre cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume, de fiecare dată fără folosirea oxigenului suplimentar. „După două luni de zile state în zăpezi și precedate de alte două luni de pregătire, mă simt bine să fiu în mijlocul oamenilor. Broad Peak (8.047) a fost cel de-al șaselea vârf de peste 8.000 de metri pe care am ajuns, după Cho Oyu (8.201 metri, 2006), Gashebrum 1 (8.068 de metri, 2007), Makalu (8.463 de metri, 2008), Manaslu (8.156 de metri, 2011) și Shishapangma (8.027 de metri, 2013)„, a mai spus Găvan.

La 23 iulie, Găvan a reușit să urce pe Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar. El a plecat pe 11 iunie într-o expediție de aproximativ două luni în masivul Karakorum, pentru a escalada Broad Peak. Masivul se află în Pakistan, la granița cu China, iar ascensiunea finală era planificată pentru sfârșitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Sezonul de ascensiune pentru cele cinci vârfuri de peste opt mii de metri aflate în Pakistan este vara, munții fiind minim afectați de muson.

Aceasta a fost a doua expediție la mare altitudine organizată de Alex Găvan în 2014, după ce în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m).

În prezeznt, el este cel mai tânăr român care a ajuns pe un „optmiar”, Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.

Performanțele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite și distincții: „Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008), a primit de două ori titlul „Sportivul român al anului pentru alpinism la mare înălțime”, din partea Federației de Alpinism și Escaladă și alte două nominalizări la aceeași distincție. De asemenea, este ambasador al World Wildlife Fund în România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×